Nu sunt germofob, nici de modă veche şi iubesc femeile mai mult ca orice.
Dar în ultima vreme, mai exact de câţiva ani încoace, am observat un fenomen destul de răspândit în rândul adolescenţilor, o obligaţie, o conformitate a tineretului, o nouă lege nescrisă.
Este deja la ordinea zilei ca băieţii şi fetele, atunci când se întâlnesc, să-şi tragă nişte ventuze pe obraji (în cel mai bun caz). Şi la întâlnire şi la despărţire. Mie unul îmi place în mare parte dar cred că devine exagerat. Ce valoare îi mai este dat gestului acum?
De-a lungul vieţii, ştiu că acest ritual era înfăptuit doar când mă revedeam cu rude, membri ai familiei cu care în general nu te vezi decât de două ori pe an. În schimb, cu prietenii, pe care îi vezi zilnic sau destul de des, un singur salut îmi era de ajuns, poate o bătaie pe umăr sau mai ştiu eu ce gest. Dar atât. Odată ce am mai crescut, intrând în „lumea bărbaţilor” a apărut un nou gest: strângerea mâinilor. Poate nu chiar atât de nou, căci îl mai întâlnisem dar nu în rândul celor de vârsta mea. A fost interesant la început. Oriunde mergeam, întindeam mâna pentru a da noroc, cu mici, cu mari, indiferent de gradul de respect pe care îl purtam pentru ei, mai puţin fetelor, gest care poate fi considerat chiar obscen dacă oferi tu primul mâna (gândire perversă şi misogină bărbătească după părerea mea). Totuşi, la un moment dat ajungi să te gândeşti, pentru ce să strâng mâna unei persoane în care nici măcar nu am încredere. Parcă aceasta era semnificaţia ei. Îţi ofereai toată încrederea celuilalt, gest cunoscut încă de pe vremea romanilor. Am renunţat să întind mâna oricui îndrăzneşte să-mi adreseze două vorbe.
Între timp au apărut pupăcelile... Modă pornită încă dinainte de liceu, s-a extins şi s-a amplificat până în ziua de azi, ajungând la un moment dat să sărut fete pe care le cunosc de două zile. Încă puţin şi o să treacă şi între băieţi treaba asta (dacă nu s-a întâmplat deja...)
De unde a pornit acest ritual? Una din teorii ar presupune că sexul feminin simţea nevoia unui gest de salut la întâlnirea unei persoane de acelaşi sex, ceva asemănător strângerii mâinilor, dar mai apropiat de firea femeiască. De aici a fost doar un pas pentru a trece şi la băieţi, lucru abia aşteptat de aceştia. Altă teorie include fantezii ascunse în mintea femeii, perversităţi şi mascarea gândurilor întunecate (teorie absurdă, neconcepută de mine).
Veţi spune că este o aberaţie ceea ce am scris mai sus şi vă dau dreptate, mă învârt în jurul unui fapt neimportant, ca în majoritatea discuţiilor mele. Obiceiul este de mult timp pe pământ şi răspândit nu doar între rude. A suferit doar mici transformări, devenind mai popular şi dispărând motivele de scandal din jurul lui. Am dorit totuşi prin toate acestea să optez pentru originalitate, ca fiecare persoană să ofere un gest sincer şi fără obligaţii, spontan şi simplu, oricare ar fi acela. Voi continua să respect şi să particip la toate celelalte ritualuri şi gesturi, dar nu vi se pare mai călduroasă o simplă îmbrăţişare?
Postări
